În Transilvania restituirea
fostelor şcoli confesionale, trecerea în proprietatea bisericilor a unor
clădiri de şcoli au generat o serie de conflicte între unele şcoli publice şi
biserici, care îşi revendică drepturile de proprietate asupra acestor clădiri.
Situaţia pare, însă, mai complicată în cazul Colegiului Secuiesc Mikó din
Sfântu Gheorghe, care a fost restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.
În urma restituirii Colegiului
Secuiesc Mikó, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov i-au trimis în judecată, în 2010, pe Attila-Gábor Markó, secretar de stat al
Departamentului pentru Relaţii Interetnice din Guvernul României, Tamás Marosán,
reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier
juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra
intereselor publice.
Procurorii au stabilit că, în
2002, cei trei au făcut parte din Comisia specială de restituire a unor bunuri
imobiliare care au aparţinut minorităţilor naţionale din România.
În data de 29 iunie 2012,
Judecătoria Buzău i-a condamnat la trei ani de închisoare cu executarea
pedepsei pe cei trei membrii ai Comisiei de restiturie a imobilului Colegiului Secuiesc
Mikó.
Condamnarea membrilor comisiei a
stârnit reacţii în rândul liderilor UDMR. Consiliul Reprezentanților Unionali
(CRU) al UDMR a adoptat la recenta sa reunine de la Târgu Mureş o luare de
poziție, prin care îndeamnă „bisericile, sfera civilă şi comunitatea maghiară din
Transilvania să își exprime o largă solidaritate civică". Preşedeintele
Hunor Kelemen declara că formaţiunea sa va depune tot efortul pentru ca acest
caz să fie cunoscut de toate forurile internaţionale mai importante. De
asemenea, şi Guvernul ungar s-a declarat solidar cu condamnaţii din procesul
Mikó.
Pe lângă aceste luări de poziţii,
am încercat să aflăm cine este proprietarul de drept al Colegiului Mikó:
Biserica Reformată sau secuii din Covasna?
În data de 29 junie 2009,
transidex.ro a publicat un amplu material din care am extras câteva elemente
importante. Conform acestui material, Eparhia Reformată din Ardeal susţine că
Colegiul Secuiesc Mikó i-a fost retrocedat în anul 2000. După retrocedarea
colegiului Eparhiei Reformate din Ardeal s-a demarat inventarierea tuturor
imobilelor reprezentând averea Colegiului Mikó în vederea înaintării a unei
alte solicitări de retrocedare, printre care şi fostele locuinţe destinate
profesorilor. Numai că cele două familii de etnie maghiară, Benedek şi Fejér, care au cumpărat în 1997
câte o locuinţă aferentă imobilului situat în strada Konsza Samu, nu au
renunţat la proprietatea lor. Biserica Refomată din Ardeal a intentat proces
împotriva lor, precizând că, în pofida faptului că familiile respective au
ştiut că vor exista solicitări pentru restituirea respectivelor locuinţe din
partea Bisericii Reformate, acestea le-au cumpărat, totuşi, pe nimic.
Din acest moment Levente Benedek,
economist pensionar, a început să facă cercetări în arhiva statului. Din mai
multe dosare a făcut fotocopii după 658 de documente care, în opinia sa,
dovedesc că: Colegiul Secuiesc Mikó nu a fost niciodată în proprietatea
Bisericii Reformate (şi de aici rezultă că Biserica Reformată nu deţine nici un
titlu asupra locuinţelor profesorilor).
Intrat în posesia documentelor
care atestă caracterul de sine stătător a imobilului Mikó, respectiv
construirea şi întreţinerea acestuia din finanţări de la stat, din bugetul
Consiliului Orăşenesc Sfântu Gheorghe, precum şi din sponsorizări, familia
Benedek a încercat să ajungă la o înţelegere cu Biserica Reformată,
propunându-i episcopului Géza Pap „să lase în pace locuinţa lor şi nici ei nu vor zgândări restituriea
Colegiului Mikó”.
Capii Bisericii Reformate au
interpretat acest gest al familiei Benedek ca o încercare de şantaj făcut în
interes personal. Temerea veşnică a minorităţilor maghiare din România este că tot ceea ce nu se află în
mâinile unor instituţii maghiare, ci este sau rămâne în proprietatea statului,
nu este în siguranţă. Potrivit capilor Bisericii Reformate, din acest punct
de vedere o eventuală renaţionalizare ar fi catastrofală.
Familia dată în judecată
bănuieşte că în spatele acestei afaceri se ascund interese mult mai profane.
Colegiul Secuiesc Mikó dispune de o imensă avere, şi de acea este şi miza atât
de mare, iar Biserica Reformată vrea să apară ca fiind proprietarul imobilului,
susţine familia Benedek, care şi-a pus sub semnul îndoieli retrocedarea
Colegiului Secuiesc Mikó tocmai pentru
a apăra proprietatea cumpărată în mod legal. Familia Benedek susţine, totodată,
că locuinţa lor a fost construită cu o sută de ani în urmă din banii statului,
din bani publici, iar ei au cumpărat în baza Legii 65 şi nu în baza Legii
112, care se referă la locuinţele
naţionalizate. Colegiul Mikó nu a fost niciodată naţionalizat, precizează
Benedek. Chiar şi în cadrul Bisericii Reformate sunt persoane care recunosc că
familia Benedek are dreptate.
Dat fiind faptul că nu s-au
înţeles, în 2007, familia Benedek a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie
(DNA) pe membrii Comsiei de
restituire, care „i-au dat înapoi” Colegiul Secuiesc Mikó Bisericii Reformate,
precum şi pe capii bisericii (profesorul de teologie János Bustya şi
vice-episcopul Béla Kató) şi pe Etelka Luffy, conducătorul Cărţii Funciare. DNA a început verificările pentru a
stabili dacă Colegiul Secuiesc Mikó a fost restituit în mod legal Bisericii
Reformate. Potrivit familiei Benedek, decizia privind restiruirea colegiului a
fost luată în baza unui extras fals din Cartea Funciară.
Fostul director al Colegiului
Reformat (mai exact Liceul Teologic Reformat), profesor de teologie, János
Bustya, susţine că la audierea de la DNA - unde a fost chemat ca martor -
a aflat că nu a fost dovedită falsitatea documentului.
În opinia lui János Bustya, legile
privind restituirea proprietăţilor naţionalizate prevăd că orice document care
atestă direct sau indirect dreptul de proprietate poate fi depus la dosar, fără
să fie stabilită natura documentelor, iar
membrii Comisiei de restituire a imobilelor naţionalizate procedează cum
cred ei de cuvinţă. La DNA i s-a spus – precizează Bustya
- că dacă, de exemplu, s-ar fi ars
întreaga arhivă, putea fi dovedit, prin
intermediul martorilor, că acest colegiu a aparţinut Bisericii Reformate.
Potrivit lui Levente Benedek,
clădirea Mikó a fost trecută în proprietatea statului român în 1971 şi nu în
1948, după ce directorul şcolii din acea vreme a solicitat acest lucru
Consiliului Orăşenesc. Şcoala nu putea fi întreţinută din forţe proprii,
deoarece toată averea sa a fost confiscată, iar statul român nu putea să
stabilească un buget de invesiţii în cazul unor imobile care nu erau în
proprietatea sa. La cutremurul din 1977 clădirea Mikó a ajuns într-o stare
avansată de degradare. Levenete Benedek a intervenit - ca funcţionar în
domeniul gospodăririi publice în acea vreme - şi a obţinut alocarea unor
fonduri din partea autorităţilor de la Bucureşti, destinate reabilitării
clădirii Mikó. Colegiul Mikó nu poate fi restituit Bisericii Reformate chiar
dacă ar fi fost în proprietatea Bisericii, deoarece, conform Legii nr. 10, dacă
statul a investit în perioada naţionalizării două tremi din actuala valoare a
unui imobil, imobilul nu i se cuvine poprietarului original, susţine Benedek.
Colegiul Mikó a fost
restituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 83 privind reglementarea stării
materiale a minorităţilor naţionale. Însă, situaţia privind averea bisericilor
a fost reglementată de Ordonanţă de Urgenţă nr. 94, precizează Levente Benedek.
(Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 si
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 au fost republicate în Monitorul
Oficial al României, pe 1 septembrie 2005 - n.r.)
Problema infiinţării unei şcoli în oraşul
Sfântu Gheorghe a fost ridicată în perioada 1850-1860. Pentru
realizarea edificiului şcolii, Consiliul oraşului asigură teren si cumpără două imobile. Pentru
clădirea nouă (aripa vestică a clădirii actuale), documentaţia a fost
elaborată de inginerul Zofahl Gustav, cheltuielile fiind suportate de groful Mikó Imre, iar piatra de temelie a fost
depusă în luna august 1870.
Dintr-un alt material publicat în
data de 17 octombrie 2011, în pagina web
„Picatura de adevăr”, aflăm că actuala clădire a
Colegiului Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe, a fost construită ca urmare a
demersurilor făcute de protopopul reformat către Consiliul oraşului. O astfel
de şcoală, chiar dacă era o necesitate, nu putea fi construită de Biserică, la
acea vreme, din cauza lipsei de fonduri. În această conjunctură, Consiliul oraşului a fost de
acord cu propunerea Bisericii Reformate, lansând o campanie de strângere de
fonduri. Pentru demararea lucrărilor de construcţie, consiliul a obţinut, în
anul 1873, un credit de la stat de 24 000 de forinţi, plus alte câteva zeci de
mii de forinţi de la 2579 de donatori. După încă trei ani, în 1876, groful Mikó
Imre a donat viitorului colegiu suma de 60 000 de forinţi, bani lăsaţi prin
testament. Pentru gestul său, Consiliul Orăşenesc a luat decizia ca viitoarea
şcoală să-i poarte numele.
Aşa că, autorizaţia de construcţie cu nr. 2342
a fost emisă în anul 1891 pentru „Mikó Tonada”, adică, „Şcoala Mikó”, iar
clădirea a fost finalizată şi a devenit funcţională la data de 10 septembrie
1893.
Dar, până la intrarea ei în funcţiune,
pentru clădirea cu destinaţie de unitate şcolară au fost semnate câteva
documente
de mare importanţă: Pentru a primi sprijin
financiar din partea statului sub forma unei alocaţii bugetare, în anul 1891
s-a încheiat un contract tripartit între Ministerul Religiei şi al
Învăţământului, episcopul Bisericii Reformate şi conducerea Colegiului
Orăşenesc Sfântu Gheorghe, pentru suma de 50 000 de forinţi şi beneficierea de
o alocaţie bugetară în valoare de 32 000 de forinţi. În acest contract s-a
stabilit clar şi „dreptul de proprietate al Colegiului asupra patrimoniului
existent şi viitor”, precum şi rolul fiecărui semnatar – ministerul ca
reprezentant al statului în calitate de cofinanţator, episcopia reformată având
calitatea de coordonator – supraveghetor, iar şcoala calitatea de proprietar
–beneficiar.
Pentru construirea aripii de sud a clădirii, la data de 09.01.1890, primarul
Császár Bálint a semnat o hotărâre numită „Decizia de fundamentare a oraşului
Sf.Gheorghe”, care la pagina 4 face referire strictă la acea parte a
imobilului, astfel încât Consiliul Orăşenesc se obligă să execute lucrarea în
regim propriu, Biserica Reformată având doar rolul de supraveghere şi
administrare.
După darea în funcţiune a clădirii
(construită deci din banii statului şi din contribuţiile donatorilor
particulari), s-a construit ulterior şi un fond locativ pentru profesorii
şcolii, pe terenuri achiziţionate de la persoane fizice. Dar, un lucru extrem
de important în acest istoric este că, atât şcoala cât şi locuinţele şi
terenurile respective, au fost trecute în cărţi funciare diferite, cu numere
topografice diferite.
În data de 02.03.1900, printr-un proces verbal procedural se intabulează totul
sub numele de „Mikó Kollegium”,
legiferându-se astfel adevăratul proprietar, adică şcoala, implicit statul.
Aşadar, din niciun act oficial nu rezultă implicarea financiară a Bisericii
Reformate şi cu atât mai puţin a presupusului drept de proprietate.
Ba mai mult, în toată perioada strângerii fondurilor şi de construire a
clădirii era încă în vigoare Ordonanţa nr 3193/ 22.03.1858 dată de Ministerul
Cultelor şi Învăţământului Public, prin care se declina rolul bisericii
reformate, doar „de supraveghere şi de administrare”.
Nici după 50 de ani de folosinţă, Biserica
Reformată nu a contribuit cu nimic, după ce clădirea în cauză a fost avariată
la cutremurul din noiembrie1940. Cheltuielile de renovare şi consolidare au
fost suportate de Ministerul Religiilor şi Invăţământului, în valoare de 150
000 pengő şi de către Colegiu, care a cheltuit 83 000 pengő.
Nici măcar decretele nr. 218 din 1960 şi 712 din 1966, prin care s-a făcut
naţionalizarea, nu amintesc că şcoala ar fi fost preluată ca bun imobiliar ce
ar fi aparţinut Bisericii Reformate, ci „obştei”, după cum se precizează şi în
actele respective.
Cum
a ajuns Biserica Reformată să obţină un titlu de proprietate pe o clădire
pentru care nu a avut niciodată vreun drept decât cel de administrare?
Foarte simplu. Cu ajutorul oamenilor care
consideră că legile româneşti nu sunt altceva, decât mijloace de propagandă
electorală.
În anul 2002, Eparhia Bisericii Reformate s-a adresat unei comisii speciale,
formată pentru restituirea unor bunuri ce ar fi aparţinut minorităţilor
naţionale. Această comisie a fost constituită în baza prevederilor art.2 din OG
nr, 83/1993, care a emis nota de constatare nr. 58/14.05.2002. Cu toate
acestea, episcopul Géza Pap şi consilierul juridic al Eparhiei, Marosán Tamás,
au înaintat Judecătoriei Sfântu Gheorghe adresa nr. 2649/ 20. 05.2002, prin
care se solicită intabularea imobilului în speţă, pe numele Eparhiei Reformate
din Ardeal. Oarbă cum se ştie că este, sau poate că nu, judecătoria dă undă
verde Bisericii Reformate, doar pe baza unui extras de carte funciară emis în
anul 1990 şi a unei cărţi funciare netraduse în limba română, ambele depuse în
fotocopii.
După
intrarea, nesperat de uşoară, în posesia unei averi ce aparţinea de drept
statului român, Eparhia a început să vândă din fondul de locuinţe destinat
profesorilor şcolii.
Lovindu-se de nereguli în actele de „proprietate”, doi dintre cumpăratori,
Benedek Levente şi Fejér Zoltán, cei care au achiziţionat asemenea locuinţe, au
denunţat situaţia la DNA.
După o anchetă care a durat din anul 2007, procurorii au identificat şi primii
acuzaţi : Attila Markó – secretar de stat, şeful Oficiului pentru Relaţii
Interetnice, Morosan Tamás – consilier juridic al Eparhiei Reformate din Ardeal
şi Silviu Clim – fostul consilier juridic al Ministerului Justiţiei. Cei trei au fost acuzaţi,
de DNA de abuz de putere şi de prejudicierea statului român cu
suma de 1,3 milioane de lei (noi).
Secretarul
de stat Attila Markó a depus recurs la instanţa de fond, care l-a condamnat la
închisoare.
Justiţia
rămâne să se decidă asupra unei speţe în privinţa căreia noi am încercat să
aflăm, prin sursele disponibile, şi varinta documentelor şi să vă punem la
dispoziţie rezultatul, pentru ca o greşeală comisă de câteva persoane – fie ei
maghiari sau români -, să nu se repercuteze asupra bunei-înţelegeri generale.
Pentru că nu o singură dată, istoria a arătat că liderii politici, pentru a-şi
atrage sprijinul oamenilor în războaiele lor meschine, au împroşcat cu acuzaţii
ce au lovit familii, comunităţi sau popoare întregi, provocând răni şi pete de
ruşine, pe care alţii le-au purtat.